Artistul

Artistul este reprezentatorul de vaza a nelinistii din timpul activitatii acestuia.

Zi de zi apare in fata publicului, expunindu-si creatiile publicului. Fiecare aparenta pe scena parca ar fi cea dintii. Si e ceva normal pentru un adevarat artist. Artistul, chiar daca este cel mai desavrsit, poate fi descurajat de critica celei mai ireversibile nulitati posibile. De aceea, pentru a inflori, inima artistului necesita caldura aprobarii si aprecierii.

Insa viata artistului nu e una frumoasa, ar fi o copie a crematoriului al viselor. Totul s-a spulberat in activitatea lui in favoarea comunitatii. Zimbetul de pe fata dispare odata cu stingerea luminilor scenii. Meditatiile vesnice asupra sensului vietii ii urmaresc pe artisti. Recunoasterea in lumea artei duce la icontestabila sumbritate a realitatii.

Apar in fata noastra increzuti in sine, ascunzindu-si maestruos adevaratele sentimente. Nimeni nu vede adevarata lor durere, caci avem obiceiul de a atrage atentia doar la coperta. Lumea interioara nu mai are nicio valoare, conteaza doar invelitoarea. Ultima trebuie sa fie cit mai bogata in detalii, de alt fel nici nu este bagata in seama. Ceea ce conteaza cu adevarat este neglijat.

Venind acasa, maestrii isi lasa instrumentul si se aseaza in cel mai indepartat colt, sperind sa dispara, sa se ascunda. Oamenii artei au ceva de genul la o traditie: sa fie urmariti de nenorociri. Cit de greu nu le-ar fi lor, nimeni dintre admiratori nu se va gindea la aceasta, caci lumea este interesata doar de ceea ce e frumos, nu si de ceea ce este real. Aceasta este cea mai groaznica injurie pe care o poate primi vreodata artistul, cel ce creeaza frumosul.
                                
Se sting felinarele in noapte. Lumina nu mai ajunge pe scena fostului maestro iubit de fiecare. El ramine singur, avind ca tovarasi doar tristetea, dezamagirea, intunericul si instrumentul indragit. Cel din urma e unicul care ii alina durerea. Acesta o facea de-a lungul anilor si va continua sa o faca. In acel moment maestrul trecutului realizeaza ca de el au nevoie doar instrumentul si vechiul balansoar pe care adesea statea, reflectind asupra vietii sale. Va sta deja mereu pe el, doar asta-I mai ramine celui care a fost cindva idealul altora. Avind in mina instrumentul-prieten verificat de ani, se va stinge din viata in singuratate.

Scena se sfirseste in intuneric, la fel cum o face si viata artistului. Plata pentru faima, cit de ironic nu ar suna.