Morții și Libertatea

Ridică-ți privirea spre cer, spre soare, spre păsări.
 Simți libertatea?
Trece ca un val peste tine, este oriunde în tine. Fiecare centimetru al corpului tău este îmbibat cu aceasta simțire divină.

Întoacete acum înapoi. Libertatea mai e cu tine? Nu, te-a lăsat. Ai căzut din nori pe pămînt și te-ai zdrobit de pietrele realității.
Aici, în societate, libertatea noastră este mărginită. Cu toate că auzim oriunde că avem cu toții drepturi egale și sîntem liberi, nu e așa. Limitele permisului nu sînt egale pentru toți deja de mult timp.
Nu înțeleg, de ce unii fac tot ce le vine în cap, pe cînd alții nu-și pot permite nici jumătate din toate acestea. Paradox.

Aș vrea să fiu o stea, să fiu departe de Pămînt.
Atunci mă voi simți liberă și fericită.

Orașele, țările, continentele, universul...Peste tot sunt morți. Ei sînt vii, dar sunt deja morți.
Străzile miros a corpuri putrezite.
Mi-e frică să ies în stradă, să văd morții. Ei mă sperie.
Unii chiar și se descompun din cauza căldurii. Nu vreau să ies, sunt înspăimîntată.
Orașul parcă ar fi un cuptor în care lent ard cadavrele însuflețite.
                               
Ei mă fac să ruginez încetul cu încetul.
Uitasem deja tot ce mă făcea cîndva să zîmbesc, observ doar morții care mă presează.
Aș vrea să fiu salvată de cineva, dar nimănui nu-i pasă de mine. Dacă voi deveni și eu una dintre morți, nimeni nu ar observa această schimbare.
Fiecare e obsedat de el.
Astea-s principiile societății contemporane, fiecare își apără fundul său.
                           
Vreau schimbări, sunt sătula de morți.
Am nevoie de libertatea unei păsări!